Sâmbătă, 9 aprilie 2011, începând cu orele 10.00, va avea loc la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, din Aleea Ţibleş nr.64, o sesiune de testare cu premii a micuţilor beneficiari incluşi în proiectul “Lumea celor 64 de pătrate”.
Proiectul vizează să stimuleze gândirea logică şi spiritul de competiţie în rândul copiilor, beneficiari ai serviciilor sociale, domiciliaţi în sectorul 6. Manifestarea reprezintă extinderea proiectului „Liga tinerilor sportivi”, derulat de DGASPC Sector 6 în beneficiul copiilor cu probleme sociale sau de comportament. Proiectul îşi propune integrarea socială a micilor beneficiari prin implicarea lor în activităţi sportive, cu rol educativ, precum fotbal, tenis, karate. În cadrul tuturor programelor sportive vor fi organizate competiţii locale pe tot parcursul anului 2011.
Sesiunile de pregătire se desfăşoară de două ori pe săptămână, vinerea şi sâmbăta, peste 35 de copii, cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani, participând la antrenamentele realizate cu sprijinul unui antrenor atestat.
„Începând cu anul 2010, am introdus în proiectul nostru şi sportul minţii, şahul, întrucât considerăm că este un exerciţiu binevenit pentru copii, oferindu-le şansa să se cunoască, să-şi dezvolte gândirea logică. Şahul, în tripla sa calitate, de joc, activitate educaţională şi competiţie sportivă este folosit în multe ţări din lume în scopul dezvoltării intelectuale a copiilor”, declară iniţiatorul proiectului, dl. Nicolae Gorunescu, director general adjunct al D. G.A.S.P.C. Sector 6.
Navigare stiri: