Categorii

Cu ce zile a concurat 1 Decembrie ca să ajungă sărbătoare naţională

30-11-2011 dcnews.ro link (Vezi profilul dcnews.ro pe trafic.ro)

Într-o accepţiune de dicţionar, dar care prezintă avantajul maximei acceptabilităţi, Ziua naţională comemorează un eveniment istoric, politic ori cultural considerat reprezentativ, dacă nu decisiv pentru istoria unui stat. Astfel, în majoritatea ţărilor, ea marchează "naşterea naţiunii", fie prin dobândirea independenţei statale (faţă de fostele puteri coloniale, precum în cazul SUA, cu Independence Day, de vechile imperii sau oricare altă entitate), fie prin actul desăvârşirii unificării naţional-teritoriale. Nu de puţine ori este vorba de cinstirea (comemorarea) instaurării unui sistem politic cu care statul se identifică, precum prestarea jurământului primului suveran, proclamarea Republicii, adoptarea unei Constituţii etc.

Din această perspectivă, România a cunoscut, în istoria sa, până în 1989, experienţele unei zile naţionale care marca data depunerii jurământului primului suveran străin (10 mai 1866, 10 mai 1881), proclamării republicii (30 decembrie) ori cea a producerii unui eveniment  considerat ca decisiv pentru instaurarea unui regim politic (23 august 1944). Pentru prima dată însă, prin „1 Decembrie”  se comemorează „naşterea naţiunii” sub forma României Mari, ca punct culminant al procesului de unificare, modernizare şi neatârnare a statului român. Deşi într-un context controversat şi tensionat, legea nr. 10 din 31 iulie 1990 prin care s-a proclamat „1 Decembrie” Ziua Naţională a României s-a dovedit a fi, astfel, inspirată ca opţiune. Desigur , nu au lipsit detractorii săi interesaţi sau diletanţi, dar cu argumente neconvingătoare, cel mai "consistent" şi reprezentativ, prin derizoriul său, rămânând acela că o asemenea dată fiind plasată, prin forţa lucrurilor, iarna, nu ar fi prielnică, din cauza intemperiilor, ieşirii la iarbă verde, pentru un grătar, un mic şi o bere!

Citeşte mai multe despre istoria zilei de 1 Decembrie 1918 pe www.dcnews.ro

Navigare stiri:

© 2000 - 2018 trafic.ro v10.75.00

Netbridge Services